Copilăria, insula nemuririi
„Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un
zâmbet, este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi
întregului Univers!” afirma ( Octavian Paler )
Ziua copilului este un prilej de a
presăra zâmbete pe chipul copiilor, de a descoperi puritatea și magia copilăriei, a
jocurilor, de a implica comunitatea şi familia şi de a conferi un prilej de
bucurie, nu doar prin intermediul unor cadouri, ci şi prin participarea la
acţiuni şi evenimente inedite, atractive şi aducătoare de amintiri. Astfel, copiii noştri s-au întrecut în arta copilăritului: au creat costume din materiale reciclabile, au defilat în pași de dans, au realizat obiecte utile folosind lucruri vechi, au
participat la diverse activități extrașcolare, au lucrat în echipă cu părinții în vederea realizării celor mai sus menționate, s-au bucurat de un spațiu prietenos amenajat de ei sub îndrumarea cadrelor didactice, a personalului auxiliar și nedidactic, dar, nu în ultimul rând, și cu sprijinul comunității.
Noi, dascalii, îi insoțim pe copii
doar pentru o vreme pe drumul lor, incercând să le dăruim stiință și speranță,
să zâmbim când ei gresesc, fiindcă zâmbetul este gestul acceptării cuiva sau a unei
situații, este amprenta caldă pe care sufletul o lasă să migreze în celălalt
suflet, să
umplem ceea ce lipseste, să ne tolerăm, să empatizăm și să construim poduri între suflete, ca mai apoi să
păstrăm totul în amintire.
Copilăria este perioada trăită
autentic și intens, este vârsta fericirii umane, când totul este permis, când
zâmbetul și voia bună sunt ,,mână-n mână”. Întoarcerea spre copilărie este o
realitate frecvent întâlnită şi la scriitorii români. Astfel, Ion Creangă îşi
scrie « Amintiri din copilărie » la maturitate; Mihail
Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi mulţi alţii
procedează la fel. Aceşti autori n-au putut ocoli realitatea de suflet al
spaţiului copilăriei şi adolescenţei, întrucât reflectarea omului în artă ar fi fost lipsită de ceea ce
e mai frumos şi mai expresiv.
În operele lui Mihail Sadoveanu, un loc aparte îl ocupă copilăria, descrisă în
personaje speciale ca Lizuca, din « Dumbrava minunată », sau
în alte povestiri.
Cu o tonalitate simplă și
empatică faţă de destinele narate, un alt scriitor preocupat de tema copilăriei, Barbu
Ştefănescu Delevrancea, prelucrează în povestirile sale, cum sunt cele din
ciclul « Odinioară », motive folclorice, pentru şi despre
copii: « Neghiniţă », « Bunicul », « Bunica »,
« Sultănica » etc.
Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti abordează
teme ale copilăriei în « Puiul », « Privighetoarea » etc.
O notă aparte au schiţele şi povestirile lui Emil
Gârleanu, în volumul “Din lumea celor care nu cuvântă » în timp ce
Ionel Teodoreanu a creionat în « Uliţa copilăriei’ »şi « La
Medeleni » o adevărată frescă a copilăriei şi adolescenţei.
Otilia Cazimir, numită « poeta sufletelor
simple », ascultă şi redă clipele vesele sau triste trăite de copii. « Balada
unui greier mic » sau « Câţi ca voi! », de George
Topârceanu, îi încântă cu tâlcul lor pe copii.
Poeta Elena Farago a dedicat copiilor versuri
emoţionante, cum ar fi « Căţeluşul şchiop », « Gândăcelul »,
« Cloşca », « Motanul pedepsit » şi altele.
Copilaria este, în concluzie, precum o insulă a
nemuririi luminată de soarele inocenței, un spațiu al veseliei continue.
Director: Bugeac Mihaela Cătălina
Prof. Tila Gabriela Ortensia