Copilăria, insula nemuririi

„Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!” afirma  ( Octavian Paler )

Ziua copilului este un prilej de a presăra zâmbete pe chipul copiilor, de a  descoperi puritatea și magia copilăriei, a jocurilor, de a implica comunitatea şi familia şi de a conferi un prilej de bucurie, nu doar prin intermediul unor cadouri, ci şi prin participarea la acţiuni şi evenimente inedite, atractive şi aducătoare de amintiri. Astfel, copiii noştri s-au întrecut în arta copilăritului: au  creat costume din materiale reciclabile, au defilat în pași de dans, au realizat obiecte utile folosind lucruri vechi,  au participat la diverse activități extrașcolare, au lucrat în echipă cu părinții în vederea realizării celor mai sus menționate,  s-au bucurat de un spațiu prietenos amenajat de ei sub îndrumarea cadrelor didactice, a personalului auxiliar și nedidactic, dar, nu în ultimul rând, și cu sprijinul comunității.

Noi, dascalii, îi insoțim pe copii doar pentru o vreme pe drumul lor, incercând să le dăruim stiință și speranță, să zâmbim când  ei gresesc, fiindcă zâmbetul este gestul acceptării cuiva sau a unei situații, este amprenta caldă pe care sufletul o lasă să migreze în celălalt suflet, să umplem ceea ce lipseste, să ne tolerăm, să empatizăm și să  construim poduri între suflete, ca mai apoi să păstrăm totul în amintire.

Copilăria este perioada trăită autentic și intens, este vârsta fericirii umane, când totul este permis, când zâmbetul și voia bună sunt ,,mână-n mână”. Întoarcerea spre copilărie este o realitate frecvent întâlnită şi la scriitorii români. Astfel, Ion Creangă îşi scrie « Amintiri din copilărie » la maturitate; Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi mulţi alţii procedează la fel. Aceşti autori n-au putut ocoli realitatea de suflet al spaţiului copilăriei şi adolescenţei, întrucât reflectarea  omului în artă ar fi fost lipsită de ceea ce e mai frumos şi mai expresiv.

În operele lui Mihail Sadoveanu,  un loc aparte îl ocupă copilăria, descrisă în personaje speciale ca Lizuca, din « Dumbrava minunată », sau în alte povestiri. 

Cu o tonalitate  simplă și empatică faţă de destinele narate, un alt scriitor preocupat de tema copilăriei, Barbu Ştefănescu Delevrancea, prelucrează în povestirile sale, cum sunt cele din ciclul « Odinioară », motive folclorice, pentru şi despre copii: « Neghiniţă », « Bunicul », « Bunica », « Sultănica » etc.

Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti abordează teme ale copilăriei în « Puiul », « Privighetoarea » etc. 

O notă aparte au schiţele şi povestirile lui Emil Gârleanu, în volumul “Din lumea celor care nu cuvântă » în timp ce Ionel Teodoreanu a creionat în « Uliţa copilăriei’ »şi « La Medeleni » o adevărată frescă a copilăriei şi adolescenţei.

Otilia Cazimir, numită « poeta sufletelor simple », ascultă şi redă clipele vesele sau triste trăite de copii.  « Balada unui greier mic » sau « Câţi ca voi! », de George Topârceanu, îi încântă cu tâlcul lor pe copii.

Poeta Elena Farago a dedicat copiilor versuri emoţionante, cum ar fi « Căţeluşul şchiop », « Gândăcelul », « Cloşca », « Motanul pedepsit » şi altele.

Copilaria este, în concluzie, precum o insulă a nemuririi luminată de soarele inocenței, un spațiu al veseliei continue.

                                                                                      Director: Bugeac Mihaela Cătălina

                                                                                       Prof. Tila Gabriela Ortensia