joi, 23 aprilie 2020

PRECIZĂRI PRIVIND DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR ONLINE- ORARUL ACTIVITĂȚILOR

Potrivit anexei la OMEC nr. 4135 din 21.02.2020 emisă de MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, în perioada 22 aprilie - 15 mai, cu posibilitatea de prelungire, activitatea didactică se va desfășura online, fiecare elev având obligativitatea să participe la lecțiile online (excepție fac doar cazurile deosebite, elevii care nu au device-urile necesare sau conexiune la internet). Cadrele didactice vor ține evidența elevilor care participă la activități și vor putea acorda note în catalog după evaluarea online a acestora (cu acordul elevilor și a părinților), imediat ce vor reîncepe cursurile.

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Roata de Jos Giurgiu au stabilit orarul activităților online pentru perioada 22 aprilie- 15 mai după cum urmează:


ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROATA DE JOS, CLASELE V-VIII
ȘCOALA PRIMARĂ NR. 2 SADINA, CLASA a IV-a

ȘCOALA PRIMARĂ NR. 1 CĂTUNU, CLASA I

ȘCOALA PRIMARĂ NR. 1 CĂTUNU, CLASA a II-a

Reamintim că prezența elevilor este obligatorie și ne bazăm pe sprijinul părinților în implicarea copiilor în demersul educațional.

Vom reveni cu detalii și noutăți în această postare!

marți, 14 aprilie 2020

joi, 9 aprilie 2020

Echipa elevilor Școlii Roata de Jos, Giurgiu, câștigătoarea concursului Digitaliada 2020, la categoria ”elevi 14-17 ani”!

”București, 9 aprilie 2020. Cele peste 160 de materiale digitale educaționale înscrise în 
concursul #Digitaliada au fost utilizate în perioada suspendării cursurilor școlare, alături 
de alte resurse deschise din cadrul platformei www.digitaliada.ro.
Creatorii de conținut digital educațional au pus la dispoziția publicului larg resurse originale 
care pot fi folosite în mod gratuit atât de profesori pentru dezvoltarea și evaluarea 
competențelor elevilor din învățământul gimnazial și primar, cât și de către copii și părinți, 
de acasă.
În cadrul fiecărei categorii de concurs: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică și 
Alte materiale educaționale a fost premiat câte un material pentru învățământul primar 
și unul pentru învățământul gimnazial. Din acest an, elevii cu vârsta peste 14 ani sunt 
premiați într-o categorie dedicată exclusiv lor. De asemenea, o comisie de elevi a evaluat 
materialele create de adulți și a acordat un premiu de Popularitate. Câștigătorii primesc 
echipamente digitale performante în valoare totală de 8.000 euro, pentru a continua munca 
de dezvoltare și creare de conținut educațional digital.”(text preluat www.digitaliada.ro)
Școala Gimnazială Nr. 1 Roata de Jos  are  onoarea și mândria să anunțe câștigarea 
Concursului
Digitaliada 2020, la secțiunea ”elevi 14-17 ani”! Echipa școlii noastre, reprezentată 
de elevul din clasa a VIII-a, Matei Dragoș, a înscris în concurs site-ul elevilor școlii. 

Felicitări!
Vă așteptăm să vizitați site-ul elevilor, să utilizați aplicațiile realizate de elevii școlii 
noastre și postate acolo, să ne trimiteți mesaje (sau poate noi aplicații realizate de voi) 
prin intermediul chat-ului atașat!

marți, 7 aprilie 2020

#CeaMaiMareLectieDinRomania continuă

Chiar și în condițiile stării de urgență în care România se află,copiii au dreptul la joc și activități recreative, #stândacasă#șiîncasa!
 Acestea contribuie la dezvoltarea, la sănătatea și la starea de bine a tuturor copiilor. 
Pentru că toți copiii să se bucure de aceste drepturi,  adulții- părinți și profesori- au obligația să le asigure accesul la activități de recreere sau dezvoltare a creativității cu respectarea măsurilor impuse de autoritățile statului român!
Momentul potrivit pentru copilul tău, să facă mișcare/joc, este în fiecare zi!
#iarsuccesuleste în fiecare zi!
Cu drag,
Profesorii

https://www.facebook.com/domnuldekarate/photos/a.120930165208110/522566871711102/


https://m.facebook.com/parasca.a.mariana/posts/2840180646018182?d=m

https://m.facebook.com/ioana.manea.520/posts/3217313051636654?d=m

https://m.facebook.com/ioana.manea.520/posts/3217404414960851?d=m


Programul Euro 200






Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator în baza Legii nr.269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere tip însoţită de următoarele documente:
       a.       ANCHETA SOCIALA - PRIMARIE
b.     copie după certificatul de naştere sau a actului de identitate al elevului;
c.     copie după actul de identitate al părintelui sau ocrotitorului legal, după caz.
d.     copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate ale celorlalţi membrii ai familiei;
e.     adeverinţă de la instituţiile de învăţământ din care să rezulte calitatea de elev a celorlalţi fraţi şi că nu au beneficiat de ajutor pentru achiziţionare de calculator;
f.      acte doveditoare, în original, privind veniturile familiei (adeverinţă luna precedenta depunerii cererii – martie 2020 )

       La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii.

g.     declaraţie pe proprie răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal , după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie prevăzut de art. 2 alin (2) din Legea nr.269/2004 şi că dispun de diferenţa de bani pentru achiziţionarea unui calculator cu o configuraţie standard.
h.     adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru toţi elevii, cu excepţia elevilor clasei I;
i.       adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare , pentru toţi elevii,cu excepţia elevilor clasei I
Documentele se vor trimite scanate sau sub formă de poză pe adresa de email a școlii: scoala_roatadejos@yahoo.co.uk (excepție făcând  adeverințele eliberate de școală e,h,i) până cel târziu 17 aprilie 2020.
Beneficiarii acestui program sunt elevii care provin din familii cu venituri brute lunare de maxim  250  lei pe membru de familie .

Data de depunere dosar : 17 aprilie 2020






joi, 2 aprilie 2020

Aceiași copii, o altfel de copilărie...

De ce stăm în casă? De ce stăm departe de cei dragi nouă, de obiceiurile care ne aduceau bucurie și confort? Motivul e simplu. Atât de simplu, încât copiii noștri l-au înțeles, de la mic la mare. Noi, oamenii mari, de ce nu-l putem toți înțelege?! De ce nu realizăm că inconștiența noastră îi poate priva pe acești copii de o copilărie fericită alături de bunicul care citește povești,  alături de bunica, expertă în prăjituri delicioase, alături de alte persoane dragi lor?! De ce nu înțelegem că le punem chiar lor sănătatea în pericol nerespectând regulile de izolare?!
Uimitor, sau nu, copiii noștri par să înțeleagă bine situația prin care trecem! Iată un mesaj care să ne convingă de faptul că fiecare dintre noi are un rol important în depășirea problemelor cu care ne confruntăm. Copiii ne dau și de această dată o lecție de SOLIDARITATE, RESPONSABILITATE SOCIALĂ, ALTRUISM ȘI OPTIMISM.

(Material realizat în urma activităților din Săptamâna ”Școala Altfel”, desfășurate în perioada 30.03-3.04.2020 la Școala Gimnazială Nr.1 Roata de Jos, Giurgiu.)

            Pentru că fiecare an școlar ne aduce o nouă oprtunitate de a crește, de a învăța și de a deveni cea mai bună versiune a noastră,...