joi, 26 septembrie 2019

26 septembrie- ZIUA LIMBILOR STRĂINE






Niciodată nu au existat atâtea ocazii de a lucra sau de a studia într-o altă țară europeană, dar lipsa cunoștințelor lingvistice împiedică un mare număr de persoane beneficieze de aceste oportunități.
     Din cauza globalizării și a structurilor marilor întreprinderi internaționale, competențele în limbi străine sunt din ce în ce mai indispensabile cetățenilor pentru a lucra în mod eficient în propria țară. Doar limba engleză nu este, adesea, suficientă.
      Europa posedă o veritabilă comoară lingvistică: există mai mult de 200 de limbi europene, fără a mai socoti limbile vorbite de cetățenii originari din alte continente. Această resursă importantă trebuie fie recunoscută, utilizată și întreținută.
      Învățarea limbilor prezintă avantaje pentru toată lumea și pentru toate vârstele; niciodată nu este prea târziu pentru a învăța o limbă și pentru a profita de oportunitățile pe care le oferă. Cunoașterea, fie și a câtorva cuvinte în limba țării pe care o vizităm (pentru vacanțe, de exemplu), permite stabilirea de contacte de o mare bogăție.
       Învățarea limbilor altor popoare ne permite ne înțelegem mai bine unii pe alții și ne depășim diferențele culturale.
Astăzi, 26 septembrie 2019, elevii școlii noastre au participat la activitățile organizate cu ocazia sărbătorii ZILEI LIMBILOR STRĂINE, sub îndrumarea doamnelor profesoare Bugeac Mihaela (LB. ENGLEZĂ) și Tila Gabriela (LIMBA FRANCEZA)










25 septembrie - ZIUA DĂRUIRII


”Bunătatea înfrumusețează viața, împăcând toate neînțelegerile; ea limpezește ceea ce e încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce e trist.” Lev Nicolaevici Tolstoi

 Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Roata de Jos au marcat această zi deosebită prin gesturi frumoase și profunde ajutând prin donațiile lor familii din comuna noastră, aflate în impas. Am fost plăcut surprinși de implicarea copiilor noștri și a părinților acestora, apelul nostru având un puternic impact  asupra celor implicați. Alimentele, hăinuțele și jucăriile donate au fost dăruite celor care au nevoie de ajutor.
Felicitări tuturor! Am demonstrat încă o dată că putem fi solidari, că împreună putem schimba lucrurile în mai bine!







sâmbătă, 21 septembrie 2019

HAI LA CURĂȚENIE! Let's Do It Romania! 21 septembrie 2019


Din 2009 pana în prezent, în cadrul Zilei de Curățenie Națională, peste 1.800.000 de voluntari au luat parte la acțiunile Let’s Do It, România! desfășurate la nivel național.
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Roata de Jos Giurgiu, au participat astăzi, 21 septembrie, 2019 la acțiunea națională  de ecologizare și responsabilizare organizată de Let's Do It România. Sub îndrumarea cadrelor didactice implicate, elevii noștri au vrut să atragă atenția comunității că un mediu curat înseamnă o viață sănătoasă. Ca în fiecare an ei au transmis același mesaj: ”Natura are nevoie de noi! Fiți responsabili!”.
 







joi, 19 septembrie 2019

”Nu tremur la cutremur!”

NU TREMUR LA CUTREMUR!
Campania națională de informare și pregătire a populației pentru cutremur „Nu tremur la cutremur” este realizată pe fondul necesității transmiterii către populație a unui mesaj unitar, conținând informații corecte privind modul de comportare în cazul producerii unui cutremur.
Diseminarea informațiilor este realizată prin intermediul materialelor printate (flyere, afișe și leaflet-uri) și a celor șapte spoturi animate.” (text preluat de pe Platforma națională de pregătire pentru situații de urgență  https://fiipregatit.ro/campanie/nu-tremur-la-cutremur/ )
    Astăzi, 19 septembrie 2019, sub îndrumarea  ISU Vlașca, elevii și profesorii școlii noastre au participat la un exercițiu de simulare în caz de cutremur, descurcându-se exemplar. Mulțumim pentru materialele oferite și pentru sfaturi reprezentanților ISU. 




Detalii suplimetare despre campanie sunt disponibile pe site-ul https://fiipregatit.ro/campanie/nu-tremur-la-cutremur/ 

            Pentru că fiecare an școlar ne aduce o nouă oprtunitate de a crește, de a învăța și de a deveni cea mai bună versiune a noastră,...